Amendă de la 6.000 lei la 12.000 lei

vineri, 6 mai 2016

Amendă de la 6.000 lei la 12.000 lei pentru lipsa accesibilității la vot necesară persoanelor cu handicap locomotor

     Persoanele cu dizabilități prezintă un deosebit interes față de alegerile locale din 5 iunie și implicit față de candidații propuși. Numărul persoanelor cu nevoi speciale constituie o masă electorală deloc de neglijat. În anii precedenți, una din problemele întâmpinate a fost accesul în secțiile de votare, nu toți vrem să rămânem în casă și să așteptăm urna mobilă, dorim să facem parte din conștientul colectiv.


     Fiecare candidat ar trebui să aibă în programul electoral accesibilizarea spațiului public, a produselor și serviciilor, ceea ce înseamnă respectarea Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, respectiv a Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap', a declarat Daniela Tontsch, președinta Consiliului Național al Dizabilității din România. 


     În urma discuțiilor din cadrul celor două mese rotunde organizate de Comisia pentru Afaceri Europene din Senatului României, Comisie în care se dezbate propunerea de directivă 'Actul European privind accesibilitatea' și al cărei partener este Consiliul Național al Dizabilității din România, Președintele Comisiei a făcut sesizare către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și către Autoritatea Electorală Permanentă, referitor la problema accesibilizării secțiilor de votare și a instiuțiilor publice pentru persoanele cu dizabilități locomotorii. Consiliul Național al Dizabilității din România salută acest demers și mulțumește doamnei senator Anca Boagiu pentru promptitudine și profesionalism.
     Redăm răspunsul doamnei Ana Maria Pătru, președinta Autorității Electorale Permanente:
Ca urmare a adresei dumneavoastră nr. LXII/155/29.02.2-16, înregistrată la Autoritatea Electorală Permanentă cu nr. 3372/29.02.2016, prin care ne solicitați să vă prezentăm stadiul accesibilizării secțiilor de votare pentru persoanele cu dizabilități locomotorii corespunzător normelor existente și setul de măsuri luate de către instituția noastră în acest sens, vă aducem la cunoștință că există în dezbatere un proiect de hotarâre al Autorității Electorale Permanente referitor la aprobarea setului de condiții minimale pe care trebuie să le îndeplinească locațiile în care funcționează secțiile de votare, precum și a dotării minimale a acestora în cadrul căruia există prevederi referitoare la accesibilitatea persoanelor cu handicap în cadrul secțiilor de votare astfel: 


Art. 2 alin. (2) La stabilirea secțiilor de votare vor fi avute în vedere îndeosebi spații aflate la parterul clădirilor, amplasate în locuri publice accesibile, a căror configurație permite o cât mai bună organizare și desfăș a operațiunilor electorale, precum și afluirea și defluirea corespunzătoare a alegătorilor. Organizarea secțiilor de votare la etajul imobilelor se va face numai în condițiile în care sunt prezentate, în scris, soluții care să garanteze accesibilitatea persoanelor cu handicap.


Art. 3 alin. (3) Accesul în localul secției de votare se realizează prin coridoare, holuri, culoare, vestibuluri și alte asemenea locuri de trecere, delimitate și marcate corespunzător, prin care persoanele să se poată deplasa ușor. Pentru accesul persoanelor cu handicap locomotor care intenționează să își exercite dreptul la vot, la secția de votare trebuie asigurată accesibilitatea și amenajarea rampelor speciale în conformitate cu prevederile Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv Ordinului MDRAP nr. 189/2013 pentru aprobarea reglementării tehnice 'Normativ privind adaptarea clădirilor civile și spațiului urban la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap, indicativ NP 051-2012-Revizuire NP 051/2000'.


Art. 7 alin. (3) Pe lângă norma de cabine calculată pentru o secție de votare potrivit alin. (2), se asigură confecționarea și amplasarea unei cabine de vot pentru persoanele cu handicap locomotor, dimensionată și marcată corespunzător.
Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevede la art 100 că nerespectarea prevederilor art.61-64 din capitolul Accesibilitate constituie contravenție și se sancționează de către inspectorii sociali cu amendă de la 6.000 lei la 12.000 lei.
Menționăm faptul că, verificarea modului în care au fost realizate rampele pentru accesul în instituțiile publice a persoanelor cu dizabilități locomotorii se face de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin instituțiile publice aflate în subordine.


Daniela Tontsch,
președinta Consiliului Național al Dizabilității din România
tel : 0721447582
email : danielatontsch@yahoo.com


Articol preluat de pe: http://www.agerpres.ro/ 



0 comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu

 
 
 

•Ardeal•

•Persoane interesate•