Cum îți vei accesa dosarul electronic de sănătate
și ce va
conține
Regulile detaliate de acces la DES și datele medicale concrete ce sunt
incluse în acesta au
fost stabilite prin Ordinul comun nr. 1123/849/2016 pentru
aprobarea datelor, informațiilor și procedurilor operaționale necesare
utilizării și funcționării dosarului electronic de sănătate (DES) al
pacientului, apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 806
din 13 octombrie 2016. Actul a fost emis de Ministerul Sănătății
(MS) și de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) și va intra în
vigoare la data de 12 noiembrie.
Orice pacient asigurat în sistemul sanitar autohton își poate accesa propriul dosar
electronic de sănătate cu ajutorul portalului DES, ce
poate fi găsit la adresa www.des-cnas.ro. „Accesul
direct al pacientului la propriul dosar electronic de sănătate sau al persoanei
pe care o reprezintă legal se realizează numai prin intermediul portalului DES
și numai după autentificare”, prevede ordinul amintit. Concret,
autentificarea în portalul DES va fi posibilă numai după ce un medic va genera o matrice de securitate și după ce pacientul
va stabili o parolă de acces. După rezolvarea acestui pas, autentificareapacientului
în portal se va face:
- fie prin
folosirea cardului național de sănătate și a codului PIN asociat, dar
și cu ajutorul parolei de acces;
- fie prin
folosirea codului de asigurat de pe cardul de sănătate (CID) sau a codului
numeric personal (CNP), a matricei de securitate și a parolei de acces.
Odată ce un pacient intră efectiv în dosarul său electronic,
acesta va căpăta acces la informațiile
medicale proprii. Totodată, pacientul va putea să
adauge informații medicale în
modulul "Antecedente declarate de pacient", dar și să
acorde sau să retragă dreptul de acces al medicilor la DES.
Referitor la matricea de securitate,
prevederile aplicabile din noiembrie stabilesc că aceasta „se
prezintă sub forma unui tabel compus din 8 linii și 8 coloane, fiecare poziție
din tabel conținând un cod generat în mod aleatoriu de către sistemul DES.
Matricea are o serie unică, generată automat de sistemul DES”.
Pentru a căpăta matricea, pacienții vor trebui să
solicite medicilor eliberarea acesteia, în baza actului de
identitate.
„Matricea de securitate se eliberează pacientului în format imprimat de hârtie A4 și se înmânează acestuia imediat după imprimare. Jumătatea
superioară a foii se semnează de către pacient și se reține de către medic, iar
jumătatea inferioară care conține tabelul, împreună cu instrucțiunile de
utilizare a matricei de securitate, se înmânează pacientului”, scrie în ordinul
comun. După primirea matricei, pacienții vor avea la dispoziție trei
zile calendaristice pentru a-și stabili, cu ajutorul portalului DES, parola de
acces, apoi vor putea genera alte matrice direct prin portal.
Atât modelul declarației prin care pacientul își dă acordul
pentru a-i fi folosite informațiile medicale în sistemul DES, cât și modelul
matricei de securitate pot fi consultate în fișierul anexat articolului.
Datele personale și istoricul medical, printre informațiile din DES
Informațiile pacienților din dosarul electronic vor fi
organizate, potrivit Ordinului comun nr. 1123/849/2016, în cinci
mari module. Modulul „Sumar de urgență” va cuprinde alergiile și
intoleranțele diagnosticate, protezele și alte dispozitive medicale interne,
transplanturile, procedurile medicale relevante pentru urgență, existența
fistulei arterio-venoase, bolile cronice, bolile hematologice relevante pentru
urgență, bolile transmisibile relevante pentru urgență, tratamentele curente și
internările recente.
În modulul „Istoric medical”,
pacienții vor găsi alergiile și intoleranțele diagnosticate, bolile cronice
diagnosticate, istoricul de boli/diagnostice (altele decât alergiile și bolile
cronice), intervențiile și procedurile efectuate, serviciile medicale,
imunizările și tratamentele medicamentoase acordate în cadrul unor studii
clinice. În modulul „Antecedente declarate de pacient”,
în care fiecare persoană va putea să introducă informații, vor exista
antecedentele medicale heredo-colaterale, antecedentele fiziologice,
patologice, informațiile despre mediul și modul de viață, precum și
informațiile despre consumul de alcool, tutun, cafeină sau droguri.
Un alt modul va fi „Date personale”, în
care vor fi cuprinse prenumele, numele, data nașterii, CID-ul, sexul, vârsta și
grupul sanguin. În fine, modulul „Documente medicale” va cuprinde date și informații din:
- fișele de
observație clinică generală pentru spitalizarea continuă;
- fișele de
observație clinică generală pentru spitalizarea de zi;
- fișele de
consultație ale medicilor specialiști;
- fișele de
consultație ale medicilor de familie;
- trimiterile
pentru investigații clinice;
- trimiterile
pentru investigații paraclinice;
- recomandările
pentru îngrijirea la domiciliu;
- recomandările
pentru dispozitive medicale;
- prescripțiile
medicale prescrise de medici;
- prescripțiile
medicale eliberate de farmacii.
Pacienții care au nelămuriri cu privire la accesarea propriului
dosar de sănătate pot accesa secțiunea
de întrebări și răspunsuri a
portalului DES sau forumul DES.
Sursa articol: http://www.avocatnet.ro


0 comentarii:
Trimiteți un comentariu