Cercetătorii spanioli au reuşit să creeze neuroni din celule ale cordonului ombilical

miercuri, 18 iulie 2012

Cercetătorii spanioli au reuşit să creeze neuroni din celule ale cordonului ombilical

Cercetătorii de la Centrul de medicină regenerativă din Barcelona, conduşi de medicul Juan Carlos Izpisúa, au reuşit să transforme pentru prima oară celulele din sângele cordonului ombilical în celule nervoase. Potrivit postului public de televiziune, această reuşită permite mai buna cunoaştere asupra procesului generării de neuroni în diferite boli ale sistemului nervos.

Aceşti neuroni au mai puţine mutaţii, sunt mai accesibili, pentru că există bănci de cordoane ombilicale în întreaga lume, şi nu a fost nevoie decât de două proteine pentru transformarea lor, ceea ce reduce posibilitatea de a produce tumori, riscul de cancer fiind principala problemă în încercările legate de reprogramarea celulelor.

Cercetătorii susţin că aceşti neuroni sunt funcţionali, adică pot transmite impulsuri electrice, şi prin intermediul lor s-ar putea afla mai multe despre origine unor boli precum Parkinson sau Alzheimer. 





0 comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu

 
 
 

•Persoane interesate•

toateBlogurile.ro