Persoanele cu dizabilităţi ar putea face facultatea la domiciliu

miercuri, 11 mai 2011

Persoanele cu dizabilităţi ar putea face facultatea la domiciliu


Persoanele cu handicap ar putea să-şi continue studiile şi la nivel de studii universitare la domiciliu, potrivit unui proiect legislativ adoptat săptămâna aceasta de Senat.
Proiectul a primit în prima fază raport de respingere din partea comisiei sesizate în fond, însă a fost adoptat în urma votului din plenul Senatului cu 74 de voturi pentru şi două abţineri. Şcolarizarea persoanelor cu handicap la domiciliu şi pe perioada studiilor unversitare, potrivit proiectului legislativ se va putea face prin grija Ministerului Educaţiei. “Prin promovarea propunerii legislative se asigură şi corelarea normativă a prevederilor Legii 448/2006 care, anterior prezentei modificări, dispunea, pe de o parte, că persoanelor cu handicap li se asigură educaţia şi formarea profesională de-a lungul întregii vieţi, iar pe de altă parte că şcolarizarea la domiciliu se poate realiza numai până la absolvirea studiilor liceale. Astfel, modificarea propusă extinde posibilitatea şcolarizării la domiciliu şi pe perioada studiilor universitare, întrucât absolvirea unei forme de învăţământ superior ar facilita integrarea în societate a acestei categorii de persoane”, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative. Proiectul a fost depus în toamna anului trecut, printre iniţiatori numărându-se şi depuatul UDMR Kerekes Karoly. “Ne-am gândit la persoanele cu handicap care ar vrea să-şi continue studiile superioare şi nu au posibilitatea, pentru că nu au cum să meargă dacă ne gândim la cei cu handicap locomotor. Şi atunci ar putea să primească consultaţii la domiciliu de la profesori, lectori universitari. Noi ne-am gândit la universităţile de stat”, a declarat Kerekes Karoly.
O idee excelentă, salutată de rectori
Rectorii universităţilor de stat mureşene, cum sunt Universitatea Petru Maior şi Universitatea de Arte  salută proiectul legislativ, având în vedere că sunt cursuri ce ar putea fi ţinute la forma ID, cum sunt economia, istoria teatrului, limba engleză, dramaturgia, etc. „Ideea este excelentă, nu este nici o problemă. E execelent pentru economie de exemplu, documentarea se poate face şi pe internet, este foarte bună. Iar noi suntem pregătiţi, avem şi un studio performant de unde profesorul poate ţine cursurile studentului, la el acasă”, a subliniat Liviu Marian, rectorul Universităţii Petru Maior din Târgu Mureş.
Deşi pare o idee bună, rectorul Universităţii de Arte speră că şi bugetul alocat pentru plata profesorilor să fie suplimentat. „Sunt sigur că Senatul a aprobat şi un buget pentru aprobarea acestei măsuri. Este foarte uşor să vrei asemenea rezoluţii, dar şi bugetul este necesar şi noi în ultima vreme avem probleme foarte mari cu plăţile salariilor. Însă fiecare are dreptul la studii universitare, la noi sunt studii care necesită într-un fel un talent fizic de excepţie, nu cred că toate cursurile se pot efectua la domiciliu. Dar sunt şi din acestea precum istoria teatrului, dramaturgie, curs de limba engleză”, a precizat Gasparik Attila, rectorul Universităţii de Arte Târgu Mureş. 
O posibilitate mare pentru persoanele cu dizabilităţi
Şi până acum persoanele cu handicap, care puteau, încercau să frecventeze cursurile universitare, dar prin predarea la domiciliu a cursurilor vor fi scutiţi de deplasările şi aşa greoaie spre facultate.
„Este o posibilitate extrem de mare pentru persoanele cu dizabilităţi. Sunt persoane care sunt duse de părinţi la facultate, dar este destul de greu, pentru că de obicei acolo nu prea sunt accesibile clasele. E mult mai bine să meargă la clasă pentru că socializează cu ceilalţi, dar este o posibilitate extrem de mare dacă persoana respectivă are o dizabilitate grea şi nu poate merge oriunde şi oricum”, a declarat Simon Judit, preşedinta Asociaţiei Hifa România „Ajutor pentru toţi”.  




0 comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu

 
 
 

•Persoane interesate•

toateBlogurile.ro