Activitatea sportiva

joi, 1 iulie 2010

Activitatea sportivă a persoanelor cu handicap

Posibilităţile, altă dată incredibile ale persoanelor cu handicap, precum şi dorinţa lor permanentă de autodepăşire a propriilor performanţe, coroborate cu dorinţa de competiţie specifică omului, au făcut ca atitudinea activităţilor motrice să fie reorientată către activitatea sportivă adaptată persoanelor cu handicap.

Ca şi la persoanele fără deficienţe, şi la persoanele cu handicap putem vorbi de sport de masă, cât şi de cel performant, existând competiţii interne cât şi internaţionale şi chiar olimpiade. La una dintre jocurile olimpice, flacăra olimpică a fost aprinsă pe stadion de un participant la tir cu arcul pe scaun rulant, organizatorii arătând astfel că toţi sportivii se bucură de mişcarea generoasă a olimpismului. In acest consens există pentru sportivii cu handicap clasificări sportive convenite internaţional, conform tipului de handicap şi în concordanţă cu regulamentele ramurii sportive respective.

Clasificarea sportivă a fost făcută pentru prima dată la o competiţie pentru răniţi medulari, la Stoke Mandeville, când a trebuit să li se acorde tuturor participanţilor, şansa de a concura în mod corect. Aceasta, întru-cât nu toţi participanţii aveau acelaşi grad de afectare a coloanei vertebrale. Nevoia de egalizare a şanselor a determinat deci prima clasificare sportivă a persoanelor cu handicap.

La evoluţia clasificarilor şi-au adus contribuţia ideile conducătorilor, sportivilor, tehnicienilor şi medicilor, care s-au raportat iniţial la analiza medicală de stabilire a originii şi gravităţii handicapului. Analiza funcţională, care consideră posibilităţile de mişcare ale practicantului în teren au fost alte criterii de clasificare sportivă.


Principiile generale ale clasificării se referă la:


1. Bilanţul analitic, care cuprinde:

- forţa musculară – printr-o notaţie de la 0 la 5

- bilanţul articular (cu măsurători de unghiuri)

- nivelul amputaţiei

- coordonarea

- acuitatea vizuală şi câmp vizual


2. Bilanţul funcţional care cuprinde analizarea unor teste specifice fiecărei ramuri de sport, arătând performanţele individuale cotate prin cifre, precum şi unele gesturi tehnice pe teren.

Fiecare ţară a stabilit variante de clasificare care s-au potrivit condiţiilor şi sportivilor săi. Bine este însă să se respecte clasificarea internaţională, ceea ce a făcut şi ţara noastră, care la clasificările persoanelor cu handicap de auz văz şi mintal respectă clasificarea internaţională.

La persoanele cu handicap motor, întrucât dezvoltarea mişcării sportive de acest gen este în stadiul de început, la atletism s-a făcut o clasificare cu doar două clase:

- în cărucior

- în picioare

La alte sporturi, ca tenis de masă şi powerlifting se foloseşte clasificarea internaţională.

Clasificarea sportivilor din fotoliul rulant


Clasificarea sportivă internaţională ISMWSF (International Stoke Mandeville Wheelchair Sport Federation)


1.A. Tetraplegie completă de nivel C7 şi deasupra, sau handicap echivalent – Sportivii care nu posedă decât un triceps brahial în funcţiune, cotată internaţional 3 şi cu mâinile total paralizate.

1.B. Tetraplegie completă de nivel C8 sau handicap echivalent – Sportivii care au tricepşii brahiali, flexorii şi extensorii pumnului cu funcţionalitate mai mare de 3 dar care flexorii degetelor au funcţionalitate <>

1.C. Tetraplegie completă de nivel D1 sau handicap echivalent – Sportivii care nu au funcţionalitate <>

2.C. Paraplegie completă de nivel D2 până la D6 sau handicap echivalent – Sportivii cu paralizii ale muşchilor abdominali, fără echilibru în şezând; membre inferioare total paralizate.

3.C. Paraplegie completă de nivel D7 până la D10 sau handicap echivalent – Sportivii cu muşchii abdominali de cotaţie 3: fără muşchi abdominali inferiori şi muşchi spinali inferiori (echilibrul trunchiului în şezând este dificil; membrele inferioare paralizate total).

4.C. Paraplegie de nivel D11, până la L3, sau handicap echivalent – Sportivii cu: muşchii trunchiului normali (echilibrul trunchiului bun în poziţia şezând); muşchii cvadriceps fără funcţiune; nu există comandă nervoasă pe muşchii ridicători, tricepşi, ischiogambieri şi fesieri. Testul efectuat pentru funcţionalitatea musculaturii membrelor inferioare nu trebuie să arate o funcţionalitate > de 20 puncte pentru răniţii medulari sau 15 puncte pentru cei cu poliomielită.

5.C. Paraplegie de nivel L4 până la S1 sau handicap echivalent – Sportivii cu: muşchii tricepşi fără funcţionalitate. Testul efectuat pentru funcţionalitatea musculaturii membrelor inferioare nu trebuie să arate o funcţionalitate > de 21 – 40 puncte pentru răniţii medulari, sau 16 – 35 puncte pentru cei cu poliomielită.

6.C. Paraplegie de nivel S2 sau S3, sau handicap echivalent. Testul efectuat pentru funcţionalitatea musculaturii membrelor inferioare nu trebuie să arate o funcţionalitate > de 41-60 puncte pentru răniţii medulari, sau 36-50 puncte pentru cei cu poliomielită.


Clasificarea sportivilor amputaţi, a sportivilor infirmi motori cerebrali, a nevăzătorilor, a persoanelor cu handicap de auz o gasiti aici



0 comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu

 
 
 

•Persoane interesate•

toateBlogurile.ro