Indemnizația de handicap compensatorie

luni, 3 ianuarie 2022


În ianuarie 2022, persoanele cu dizabilități vor primi o indemnizație compensatorie. 


       Conform OUG 126/2021, publicată în Monitorul Oficial, în ianuarie 2022, persoanele cu dizabilități (care au primit indemnizație și în decembrie 2021) vor primi o indemnizație compensatorie - vorbim atât de persoanele adulte, cât și de copiii cu dizabilități, dar în cuantum diferit, astfel: 

  • adulții cu dizabilități vor primi 350 de lei pentru handicap grav, 265 de lei pentru handicap accentuat și 60 de lei pentru handicap mediu, iar
  • părintele, tutorele sau persoana care se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului cu handicap în baza unei măsuri de protecție socială va primi 300 de lei pentru handicap grav, 175 de lei pentru handicap accentuat și 60 de lei pentru handicap mediu.

       Beneficiarii nu trebuie să facă nimic în mod special pentru a primi această a XIII-a indemnizație, ea fiind acordată din oficiu.

       Fiind vorba despre un drept special de care beneficiază persoanele cu dizabilități, această a treisprezecea indemnizație compensatorie nu poate fi recuperată de stat sau executată silit și nici nu se ia în calcul la stabilirea drepturilor privind venitul minim garantat, a celor privind alocația pentru susținerea familiei și nici a celor privind măsurile de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.



2 comentarii:

Diana spunea...

La Multi Ani 2022 :)

Sweetie spunea...

La mulți ani, Diana! Un an mai bun să fie pentru noi toți.

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu

 
 
 

•Persoane interesate•

toateBlogurile.ro