Buzau: Însoţitorii persoanelor cu handicap dau Primăria în judecată

duminică, 21 noiembrie 2010

Însoţitorii persoanelor cu handicap dau Primăria în judecată

De aproape cinci luni Primăria Buzău nu a mai plătit salariile însoţitorilor persoanelor cu handicap. Luna trecută s-a dat abia salariul aferent lunii iunie. Peste o sută de persoane sunt hotărâte să îşi recupereze drepturile salariale neachitate în urma unui proces cu municipalitatea.
Însoţitorii persoanelor cu handicap au ajuns în pragul disperării pentru că de luni bune nu mai au bani pentru mâncare, medicamente sau datorii. Primăria Buzău nu a mai avut banii necesari pentru a achita salariile însoţitorilor, începând din luna iunie. Sumele pentru lună amintită au fost încasate de către angajaţi abia în octombrie, iar timp de patru luni aceştia au fost nevoiţi să traiască ori din salariul unui alt membru din familie sau din împrumuturi. Sătui de traiul umilitor, aceştia au acţionat deja Primăria în instanţă.
„Oamenii au ajuns în situaţii critice, unii nu au avut nici cu ce să îşi plătească datoriile. Din această cauză am chemat Primăria în instanţă, aproape 100 de persoane sunt înscrise pe tabel, va fi un proces colectiv de muncă, prima înfăţişare va fi pe 29 noiembrie. Consider că aceste persoane au fost nedreptăţite şi le-au fost încălcate drepturile. Oamenii nu vor decât să îşi recupereze restanţele salariale şi să ajungă cu plata la zi", ne-a declarat Ionica Tarău, preşedinta Asociaţiei „1 Iunie" din Buzău. 
Daune de mii de euro
Pentru toate greutăţile cauzate de neplata salariilor, însoţitorii persoanelor cu handicap sunt hotărâţi să ceară şi daune, care vor fi cu greu achitate de autorităţi în condiţiile în care instanţa va da câştig de cauză reclamanţilor.
„Am întocmit şi noi un tabel cu persoanele care vor să acţioneze în instanţă Primăria. Se simt batjocoriţi de autorităţi, mai ales că ei trăiesc doar din acest venit. Suntem hotărâţi să cerem şi daune de 1.000 de euro pentru fiecare zi de întârziere a fiecărui însoţitor", ne-a spus Simona Andreiana, preşedinta Asociaţiei Omenia.
Liliana Voinea este unul dintre însoţitorii care nu şi-au mai încasat salariul de aproape cinci luni şi vrea ca Primăria să fie obligată să-i achita restanţele şi să plătească daune pentru întârzieri.
„Eu am renunţat la serviciu pentru a-mi putea creşte acest copil, care s-a născut cu acest handicap, iar acum am ajuns să fiu bătaia de joc a autorităţilor, am ajuns la mila lor. Se profită de aceşti oameni neajutoraţi. De cinci luni trăim foarte greu, doar din salariul soţului meu, care nu ne ajunge nici măcar pentru cele strict necesare. Voi cere daune", ne-a spus Liliana Voinea.

sursa: http://www.adevarul.ro

0 comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu

 
 
 

•Persoane interesate•

toateBlogurile.ro