Persoanele cu handicap se revoltă

sâmbătă, 16 octombrie 2010

Persoanele cu handicap se revoltă:

      "Am ajuns bătaia de joc a Guvernului"

      Persoanele cu dizabilităţi din Galaţi au ajuns la limita disperării, după ce au aflat că guvernanţii au în lucru un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care li s-ar putea tăia indemnizaţiile. Aceştia spun că nici banii pe care îi primeau până acum de la stat nu le asigurau un trai decent şi nu văd cum ar putea trăi dacă Guvernul le va lua şi din puţinul pe care îl aveau.

      Cristian Mihalache, un tânăr cu o dizabilitate locomotorie din Galaţi, în vârstă de 24 de ani, a aflat de intenţiile Guvernului Boc şi a decis că trebuie să îşi apere drepturile. El speră ca persoanele cu handicap din Galaţi, dar şi din restul ţării să i se alăture în încercarea de a împiedica adoptarea respectivei ordonanţe. "Am aflat aseară (n.r miercuri) că Guvernul Boc vrea să ne ia din bani - şi aşa puţini - şi m-am gândit că trebuie să fac ceva. Nu-mi venea să cred ce aud! Am ajuns bătaia de joc a Guvernului! Este imposibil să trăieşti cu atât de puţini bani. Eu sunt o persoană activă, ies în oraş cu prietenii, mă plimb şi merg chiar şi la cursuri. Cum aş putea să mă descurc cu 240 de lei? Şi în afară de asta, mai trebuie să plătesc şi întreţinere, facturi, mai trebuie să şi mănânc, să mă îmbrac...Să trăiască Boc cu banii ăştia!", ne-a spus Cristian Mihalache.

      Conform proiectului de ordonanţă de urgenţă, Guvernul va tăia indemnizaţiile primite de persoanele cu handicap şi le înlocuieşte cu sume derizorii fixe, după cum urmează: în cazul persoanei cu handicap care nu realizează venituri, va primi o indemnizaţie lunară de 340 de lei pentru handicap grav, 250 de lei pentru handicap accentuat şi 35 de lei pentru handicap mediu; în cazul persoanelor cu handicap care realizează venituri, indemnizaţiile se acordă astfel: 205 lei pentru handicap grav, 160 de lei pentru handicap accentuat şi 20 de lei pentru handicap mediu. Se vor tăia de la 1 ianuarie 2011 şi indemnizaţiile acordate acelora care îngrijesc persoane cu dizabilităţi, care sunt în prezent de 400 de lei lunar. Conform proiectului, asistentul persoanei cu handicap va primi doar 50% din salariul net al unui asistent social debutant cu studii medii şi este obligat să îngrijească două persoane cu handicap. Dacă nu poate îngriji două persoane cu handicap din cauză că are în grijă o persoană singură cu handicap sever, va primi doar jumătate din sumă, undeva în jur de 200 de lei.

      În cazul copiilor cu handicap, familiile acestora vor primi un ajutor de 91 de lei pentru copil cu handicap grav, 68 de lei pentru handicap accentuat şi 33,5 lei pentru copii cu handicap mediu.

      Tânărul gălăţean care a ales să ia atitudine împotriva deciziilor absurde ale Guvernului Boc, speră ca persoanele cu dizabilităţi din toată ţara să se unească şi să lupte pentru a-şi asigura un trai decent. Cristian Mihalache spune că este dispus să meargă pâna la Curtea Europeană a Drepturilor Omului(CEDO). "Sper să ne adunăm cât mai multe persoane, să facem ceva, pentru că aşa nu se mai poate trăi. O să protestăm şi o să ne legăm cu lanţuri în faţa Guvernului, dacă e nevoie. Vrem să pice Guvernul Boc, pentru că ne tratează ca pe ultimii oameni. Am ajuns bătaia lor de joc!", ne-a mai spus Cristian Mihalache.

      Asistenţii persoanelor cu handicap, în stradă

      Asistenţii persoanelor cu handicap, însoţiţi de cei pe care îi îngrijesc, ies în stradă săptămâna viitoare, nemulţumiţi că ar putea primi indemnizaţii reduse, a declarat miercuri preşedintele Sindicatului Asistenţilor Persoanelor cu Handicap, Victoria Hangianu. Liderul sindical consideră că intenţia Guvernului de a tăia indemnizaţiile acordate celor care îngrijesc persoane cu handicap este de neacceptat, deoarece aceştia nu se pot descurca în prezent cu mai puţin cu 450 de lei lunar, în condiţiile în care medicamentele şi mâncarea s-au scumpit. "În Uniunea Europeană, asistenţii personali primesc mult mai mulţi bani. Am ajuns în situaţia din 1989. Guvernul vrea să facă genocid? Cum vrea acest Guvern să ajute aceste persoane, cine le va îngriji?", a spus Victoria Hangianu.
 

2 comentarii:

Anonim spunea...

guvernanti au ajuns la fundul sacului,si de unde sa taie,de la oameni sarmani care le este mai greu sa se revolte.sant asistent personal in baneasa-giurgiu si nu am primit salariul de 4 luni,ma intreb ce vor face persoanele de care ingrijim daca ordonanta se aplica de la 1.1.2011,cu 2oo lei pe luna nui atrage nici pe cetateni din somalia,si mai santem membri u.e.

Anonim spunea...

jale mare avem niste oameni la condure de tot rahatu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu

 
 
 

•Persoane interesate•

toateBlogurile.ro