Important - pentru cei din jud. Bistrita Nasaud !!

luni, 27 septembrie 2010

Program pentru persoanele cu dizabilitati si marginalizate care doresc sa intre pe piata muncii


Prin prezenta, Fundatia Inocenti, Fundatia Motivation Romania (FMR) si Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Bistrita Nasaud (DGASPC), invita toate persoanele cu dizabilitati si marginalizate social, cu varsta cuprinsa intre 18 si 55 de ani, domiciliate in Bistrita si localitatile invecinate, care doresc intre intr-un program privind integrarea pe piata muncii, sa ne contacteze pentru a fi programati pentru un interviu prealabil.
Programul, derulat la initiativa Fundatiei Motivation Romania si finantat prin Proiectul START pentru egalitatea de sanse a persoanelor cu dizabilitati pe piata muncii, cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – Investeste in oameni!, functioneaza in judetul Bistrita Nasaud in baza unui parteneriat cu Fundatia Inocenti si DGASPC pe perioada unui an, cu posibilitate de a fi prelungit, urmand a avea urmatoarele obiective principale:

- promovarea drepturilor - in special a dreptului la  incluziune sociala - ale persoanelor cu dizabilitati din jud. Bistrita Nasaud, prin imbunatatirea atitudinii comunitatii, potentialilor angajatori si a angajatilor fara dizabilitati etc. fata de persoanele cu dizabilitati;
- colaborarea in vederea integrarii in munca a persoanelor cu dizabilitati din Bistrita Nasaud, in conformitate cu Legea 448/2006, republicata;
- dezvoltarea abilitatilor persoanelor cu dizabilitati motorii de a deveni membri activi ai comunitatilor din care fac parte.

Principalele responsabilitati ale partenerilor locali, respectiv Fundatia Inocenti si DGASPC vor consta in   promovarea programului si serviciilor oferite de FMR si oferirea de sprijin efectiv pentru integrarea sociala si profesionala a persoanelor cu dizabilitati, care pot si vor sa munceasca; 
In cadrul programului se vor oferi servicii de consiliere si mediere pentru adultii cu dizabilitati, se vor derula actiuni de informare si sensibilizare a angajatorilor si a altor institutii sau organizatii, nationale sau locale, implicate in procesul de integrare socio-profesionala a persoanelor cu dizabilitati.
Adiacent acestui program, FMR va participa activ in comunitate prin servicii de evaluare, prescriere si distributie de echipamente de mobilitate si asistive si servicii de pregatire a beneficiarilor pentru utilizarea acestora, si ofera persoanelor cu dizabilitati locomotorii si insotitorilor acestora programe complexe de pregatire pentru dezvoltarea abilitatilor de viata independenta.

Pentru informatii suplimentare, pentru inscrierea in program si a fi programati la interviu, va rugam sa ne contactati pana la data de 1 octombrie, la numerele de telefon:

Pentru Fundatia Inocenti:
0363-102406, 0740-154929, 
sau pe e-mail-ul   inocenti.bistrita@upcmail.ro
Persoane de contact: Alexandra Samartean.

Pentru DGASPC:
0263-250502, 0758-816573, Persoana de contact: Daniela Bulcu




1 comentarii:

Anonim spunea...

lucrul acesta imi aduce un plus de speranta pt mine si restul pers cu handicap din judet care stiu si pot accesa acest sait

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu

 
 
 

•Persoane interesate•

toateBlogurile.ro