Distribuire de carucioare

sâmbătă, 26 iunie 2010


Distribuire de carucioare 2010

ASOCIAŢIA CARITATEA în parteneriat cu ASOCIAŢIA UMANITAR INTERNAŢIONALA JONI AND FRIENDS USA vin în ajutorul persoanelor cu dizabilităţi care au nevoie de un cărucior.

Organizaţia “Joni and Friends” (Joni şi prietenii) din SUA, înfiinţată de Joni Eareckson Tada, pentru ajutorarea persoanelor aflate în dificultate, în cadrul proiectului “Roţi pentru lume” oferă cărucioare pentru persoanele cu handicap din întreaga lume.

În acest an aniversar, în perioada 23.08.2010 – 27.08.2010 se vor distribui aproximativ 125 de cărucioare în Centrul din Cluj-Napoca.

Distribuirea cărucioarelor se va face în parteneriat cu Asociaţia Caritatea Umanitar Internaţională cu sediul în strada Nichita Stănescu, nr.3 (intrarea prin str. Mircea Elide, nr.22, Cluj-Napoca).

Foarte Important! CRITERIU OBLIGATORIU: CĂRUCIORUL SE OFERĂ NUMAI PERSOANEI CU DIZABILITĂŢI (nu membrilor din familie sau însoţitorului). Nu se fac excepţii!

Solicitanţii vor obţine o cerere tip de la Asociaţia Caritatea în perioada 26 aprilie 2010 – 20 august 2010. Cererea poate fi și descărcată de aici: Cerere carucioare Caritatea 2010.

Înregistrarea cererilor la secretariatul Asociaţiei se va face până la data de 20 August 2010. Menţionăm că aprobările se vor face în ordinea înscrierii, numărul cărucioarelor fiind limitat numai după prezentarea actelor necesare.

Aprobarea cererilor şi programarea pentru distribuire se face până la 20 Aug 2010 şi se va afişa în holul de la intrare al sediului Asociaţiei. Informaţii despre programare pot fi obţinute şi telefonic la numărul 0364-566726 si telefax 0264 – 438050 de luni până vineri între orele 10-14.

Cererile rămase neonorate după epuizarea stocului de cărucioare se vor reprograma pentru o rezolvare ulterioară.

Actele necesare:

- Cerere tip → poate fi ridicata de la sediul asociatiei sau poate fi descarcata de pe pagina web a asociatiei: caritatea.org.ro

- Adeverinţă de la medicul specialist sau medicul de familie privind handicapul sau copie după certificatul de persoană cu handicap.

*Cererea impreuna cu actul medical vor fi depuse personal la secretariatul asociatiei sau tirmise prin fax la nr:0264 438050!

Menţiune:

Persoanele care au cărucioare vechi ce nu pot fi folosite sau cu defecte, pot solicita în schimbul lor cărucioare în stare de funcţionare, în aceleaşi condiţii.

Cărucioarele vor fi distribuite pe baza unui Contract de Colaborare pentru perioada recomandată de medic. La expirarea acestui contract, căruciorul se va înapoia Asociaţiei, pentru a fi oferit altei persoane aflată în dificultate.

Explicaţie de orientare:

Sediul Asociaţiei Caritatea se găseşte în cartierul Zorilor, str. Nichita Stănescu, nr.3 (cu intrare din str. Mircea Eliade Nr.22 ), în spatele blocului de pe strada Lunii nr. 16, aflat la intersecţia străzilor Rapsodiei, Pădurii şi Lunii. Cu autobuzele 35, 46, 46B şi 43 până la staţia Spitalul de Recuperare.

Datele Asociaţiei Caritatea Umanitar Internaţională

Cod Fiscal RO4723450

Cod IBAN – RON : RO45RNCB0106026592380001

Informaţii suplimentare la telefon 0264 – 438050, 0364-566726, în zilele de luni-vineri, între orele 10-14.

Preşedinte Iosif Măluţan

articol preluat de pe Clujul Evanghelic


Completare:

În anul 2008 au fost distribuite :

carucioare 234 bucati, carje axiale 60 perechi, cadre 135 bucati, scaun wc 11 bucati, paturi 4 bucati, bastoane 11bucati

In anul 2009 au fost distribuite :

343 carucioare, 117 perechi de carje subsuara ,4 bastoane , 120 cadre fixe , 4 paturi speciale , 8 bastoane trepied , si 6 scaune cu toaleta


0 comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu

 
 
 

•Persoane interesate•

toateBlogurile.ro