Complicatiile traumatismelor

Complicaţiile traumatismelor vertebro-medulare

a). Escarele
Apar din primele zile după accident în zonele de presiune maximă, unde sunt excrescenţe osoase: fese (ischioane), spina omoplaţilor, sacrat, călcâi, trohanter, maleole.
Pielea denervată are un strat epitelial mai subţire iar colagenul se transformă din compact în mici fibrile dispersate, ducând la scăderea capacităţii pielii de a suporta presiunea.
b).Tromboembolismul
Tromboflebita profundă a MI este probabil să apară în mai mult de 80% din cazuri. Complicaţia de temut este tromboembolia pulmonară care duce la exitus.
c). Hipotensiunea ortostatica
Reprezintă scăderea cu peste 30mmHg a tensiunii arteriale sistolice în ortostatism. Tratamentul este profilactic ciorapi compresivi, centură abdominală, trecere gradată în ortostatism cu un pat special, hidratare, la care se pot adăuga medicamente: steroizi, simpatomimetice (efedrină) şi săruri de sodiu.
d). Siringomielia
Cavitate în interiorul măduvei care poate să apară în locul resorbţiei unui hematom medular post-traumatic.
Clinic: durerea deasupra nivelului leziunii, creşterea spasticităţii, urcarea nivelului de defivit neurologic, tusea exacerbează simptomele (creşte presiunea venoasă implicit presiunea lichidului cefalo-rahidian din cavitate), deci se evită exerciţiile în apnee inspiratorie.
Dacă ajunge la bulb duce la exitus.
e). Osteoporoza şi fracturile
Apare sub nivelul leziunii în special la persoanele cu paraplegie flască, existând riscul fracturilor spontane la nivelul vertebrelor sau femurului în timpul mobilizărilor, transferurilor şi ortostatism.
f). Osificarea heterotrofica
Este o depunere anormală de ţesut osos periarticular, în fascii, aponevroze, muşchi şi nu intraarticular. Este de cauză necunoscută. Cel mai frecvent apare la nivelul şoldurilor, apoi genunchilor ducând la anchiloza articulară.
Diagnosticul precoce se pune prin examen scintigrafic iar apoi radiologic.
g). Disreflexia vegetativă
Apare în leziunile medulare deasupra lui T4 ca o consecinţă a scăpării de sub control inhibitor a centrilor vasomotorii simpatici (T4 – T10) ducând la o creştere bruscă a TA care apare sub influenţa unor stimuli nociceptivi (iritativi).
Aceşti stimuli se află sub nivelul leziunii neurologice şi pot fi:
Vezica urinară destinsă (glob vezical);
Litiaza urinară;
Constipaţia prelungită;
Infecţii ale pielii (unghie încarnată, suprainfecţia escarelor);
Arsuri ale pielii (insolaţie)
Simptomatologie: cefalee, înroşirea pielii cu sudoraţie şi “piele de găină” deasupra nivelului lezionar neurologic, hipertensiune arterială (HTA).
h). Spasticitatea
Se instalează în special la nivelul MI în special pe flexori genunchi, adductori şi triceps surali datorită eliberării arcurilor reflexe sub nivelul leziunii medulare.
Creşterea ei se poate datora unor factori nociceptivi (infecţii urinare, infecţii ale pielii, emoţii, imobilizări prelungite etc.)
La traumatizaţii vertebro-medulari spasticitatea apare la câteva săptămâni, luni după accident, dar nu necesită tratament dacă nu deranjează pe pacient şi nu împiedică activităţile funcţionale cum ar fi: transferurile, statul în cărucior, funcţiile de autoîngrijire.
Spasticitatea are anumite avantaje la aceşti bolnavi:
Stabilitate în ortostatism;
Împiedicarea osteoporozei;
Favorizează evacuarea urinară şi erecţia;
Spasticitatea muşchilor intercostali şi abdominali are efect benefic asupra capacităţii vitale respiratorii chiar dacă bolnavii se plâng de senzaţia de strânsoare toracică.