Sporturi de iarnă - Persoanele Cu Dizabilităţi Pot Schia

marți, 15 decembrie 2020

Persoanele cu dizabilităţi pot schia în România.


     Persoanele cu dizabilități pot schia, din acest an, și în România. Șapte pârtii au fost dotate cu scaune speciale. 

     Pârtiile Icoana din Cavnic, Feleacu din Cluj, Cheile Grădiştei şi Poiana Braşov au fost dotate, la sfârșitul săptămâni, cu câte un scaun special, adaptat pentru schi, astfel încât persoanele cu dizabilităţi motorii să se bucure de senzația unică de a aluneca de zăpadă, scrie Mediafax.

     Este un program al unei asociaţii din Satu Mare, Caiac Smile, care şi-a propus să dea şansa acestor persone să se bucure de mişcare în sezonul rece. Un al cincilea scaun va ajunge la Vatra Dornei. ”Acestea au fost predate în weekend, se mai fac adaptări, dar probabil că de la sfârşitul săptămânii vor deveni funcţionale”, a declarat Ionuţ Stancovici, preşedintele asociaţiei. Acesta spune că scaunele vor putea fi folosite gratuit de persoanele cu dizabilităţi, care vor putea învăţa să schieze singure cu ajutorul monitorilor asociaţiei.  

     „Noi am început în 2011 şi am dus persoane cu dizabilităţi la caiac, întâi la nivel de piscină, apoi pe lac şi în cele din urmă pe râuri. Ne-am gândit apoi să facem ceva cu ei ca să nu-i pierdem iarna. Aşa ne-a venit ideea scaunelor speciale pentru schi”, a mai spus Ionuţ Stancovici.
     Membrii asociaţiei au fost cei care au adaptat scaunele cu rotile pentru schi, astfel încât persoanele cu dizabilităţi să poată schia singure. „Am făcut teste, am văzut că le place, am zis să le ducem în ţară, să aibă cât mai mulţi posibilitatea să le folosească”, a precizat Stancovici.
     ”Pe monoski mă simt foarte liber” 
     ”Am 30 de ani și am început să practic sportul de plăcere. Sunt dintotdeauna în scaun cu rotile, dar asta nu mă oprește de la a încerca cât mai multe sporturi. Îmi place foarte mult adrenalina, iar pe monoski mă simt foarte liber. Eu sper să reușim să atragem cât mai multe persoane să schieze alături de noi. Nu este greu, în câteva zile se poate învăța”, a afirmat Bogdan Cioltea. 
     Vasi Bota este foarte activ, a participat la mai multe campionate naționale pentru persoane cu dizabilități. ”Eu am avut un accident la 14 ani. Am căzut de la etaj și de atunci sunt în scaun cu rotile. Am practicat mai multe sporturi și am participat la mai multe campionate naționale pentru persoane cu dizabilități. Acum doi ani am încercat și caiacul, iar acum schiul. Prima dată am schiat cu scaunul cu însoțitor, a fost o senzație plăcută, dar la un moment dat a fost prea puțin. A trebuit să învăț să îmi mențin echilibrul. Bineînțeles, după ce schiezi singur vrei mai mult, mai multă viteză, crește adrenalina. Am schiat la Cavnic, la Cheile Grădiștei, la Feleacu. Îmi place mult. Nu mi-am făcut prea multe planuri… unde se ivește ocazia, acolo mă duc și schiez, a povestit Vasi Bota.

Sursa: Libertatea

0 comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu

 
 
 

•Persoane interesate•

toateBlogurile.ro