Soluţii de angajare pentru românii cu dizabilităţi

marți, 4 ianuarie 2011

Soluţii de angajare pentru românii cu dizabilităţi

Oficialii Ministerului Muncii, ajutaţi de cei ai Colegiului Asistenţilor Sociali vor crea o serie de ghiduri destinate specialiştilor din sistem, menite să ridice rata de ocupare în rândul românilor cu dizabilităţi, care acum este de numai 12%.
 Proiectul, cofinanţat din Fondul Social European (FSE), cu o valoare totală de peste 18,6 milioane de lei, prevede elaborarea unui ghid de identificare a nevoilor specifice ale persoanelor cu handicap, pentru a le include pe piaţa muncii. 
Acesta va fi urmat însă de un alt proiect ce vizează asistenţa pe care specialiştii din Ocupare trebuie să le-o ofere, dar şi un ghid pentru dezvoltarea serviciilor de îngrijire pentru cei dependenţi, astfel încât să fie ajutaţi să revină pe piaţa muncii.

Nevoi încă necunoscute

"România nu are încă un sistem bine structurat în ceea ce priveşte identificarea nevoilor specifice ale persoanelor cu handicap, astfel încât acestea să fie integrate pe piaţa muncii", a explicat ieri Florian Sălăjeanu, preşedintele Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali. Acesta a explicat că se va lucra şi pentru adaptarea locului de muncă, se va crea un centru de consiliere, dar şi o bibliotecă on-line în domeniul accesibilităţii.

"Acest proiect îşi propune să aducă mai multe persoane cu dizabilităţi pe piaţa muncii şi să conştientizeze angajatorii de importanţa integrării pe piaţa muncii a acestor persoane. Cu alte cuvinte, e vorba despre schimbarea de mentalităţi dinspre dizabilitate înspre competenţă", a adăugat Silviu Văduva, manager de proiect din partea Ministerului Muncii.

Sălăjeanu a explicat că aceste iniţiative vor fi continuate printr-un alt proiect, care presupune dotarea membrilor comisiilor de evaluare a capacităţii de muncă cu un ghid care să-i înveţe să găsească aptitudinile persoanelor cu handicap, pentru ca acestea să poată fi angajate în domeniile potrivite. 





0 comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu

 
 
 

•Persoane interesate•

toateBlogurile.ro