Gala Persoanelor cu Dizabilitati

marți, 21 septembrie 2010

Gala Persoanelor cu Dizabilitati

Active Watch - Agentia de Monitorizare a Presei si Fundatia Motivation Romania a decis sa faca prima editie a Galei Persoanelor cu Dizabilitati.


"O zi pe an vom oferi un spatiu public de intalnire intre persoanele cu dizabilitati, angajatori publici si privati, reprezentanti ai organizatiilor neguvernamentale si mass media. O zi pe an in care noi, cu totii, sa ne unim fortele in a promova abilitatile persoanelor cu dizabilitati si in a le arata recunoastere celor care lucreaza pentru ca aceste persoane sa fie alaturi de noi in toate aspectele vietii sociale.
Persoanele cu dizabilitati vor putea merge oriunde pe strada, vor putea intra in orice institutie, teatru sau cinema. Persoanele cu dizabilitati vor avea locuri de munca in sectorul public sau privat, la domiciliu sau la birourile organizatiilor sau in unitatile de munca protejate. Persoanele cu dizabilitati vor avea succese profesionale, se vor bucura de aprecierea celor din jur si vor fi multumite de ele insele. Pentru toate acestea au nevoie de incurajarea noastra si de sprijinul nostru activ.
Capacitatea lor va fi potentata de vointa si intelegerea noastra. Daca esti angajator, deschide-ti portile catre ei. Daca esti coleg, deschide-ti mintea si inima. Daca esti conducator de institutie, aplica legea in privinta accesibilizarii. Daca esti prieten, frate, parinte, incurajeaza-l sa intre in campul muncii. Daca esti parlamentar, apleaca-ti urechea la ceea ce promoveaza organizatiile societatii civile si dezvolta initiative legislative menite sa imbunatateasca viata acestor persoane."

Prima editie a Galei din acest an se va desfasura pe 16 noiembrie, la Bucuresti, sub patronajul Reprezentantei Comisiei Europene in Romania. Te invitam sa-i privesti pe cei cu dizabilitati altfel decat ai facut-o. Indreapta-ti atentia spre ceea ce pot face, spre ceea ce ofera si nu spre ceea ce crezi ca ar trebui sa oferi tu. Fii alaturi de noi in campania de schimbare a statutului persoanelor cu dizabilitati.
Angajeaza abilitatea!

Gala persoanelor cu dizablilitati isi propune sa promoveze intelegerea subiectelor legate de dizabilitate si sa obtina un sprijin cat mai larg pentru dreptul la demnitate al persoanelor cu dizabilitati.
Evenimentul isi doreste sa arate castigul societatii ca urmare a integrarii persoanelor cu dizabilitati pe piata muncii.
Un al treilea scop al Galei este sa aduca o recunoastere publica persoanelor, organizatiilor si institutiilor care sprijina persoanele cu dizabilitati.

Zona de desfasurare a concursului:
Concursul este organizat si se desfasoara pe intreg teritoriul Romaniei.
Categorii de premiere:
1.Categoria Oameni cu desavarsire
2.Categoria Angajatorii abilitatii
3.Categoria Porti deschise
4.Categoria Promoveaza abilitatea
Reguli si conditii de inscriere:
- Orice persoana, institutie, companie sau organizatie neguvernamentala se poate inscrie in competitie, daca respecta conditiile acestui Regulament. De asemenea, candidatii pot fi propusi de catre terte persoane/ institutii/ companii sau organizatii neguvernamentale.
- O persoana sau organizatie neguvernamentala poate inscrie in competitie mai multi candidati, fiecare aplicatie va fi argumentata separat.
- Candidaturile pot fi inscrise completand formularul de inscriere de pe site-ul incluziune.activewatch.ro in perioada 1 – 31 octombrie 2010.
Fiecare aplicatie trebuie sa includa:
- Categoria de concurs
- Numele persoanei, organizatiei, companiei sau institutiei inscrise
- Datele de contact ale persoanei, companiei, institutiei inscrise
- Consimtamantul persoanei/organizatiei /companiei/institutiei, daca inscrierea este facuta de alta persoana/organizatie/companie/institutie decat cea care candideaza
- Descrierea candidaturii pentru a argumenta inscrierea in competitie
- O fotografie/imagine/sigla reprezentativa pentru candidatura

Juriile
Pentru fiecare categorie de concurs, juriul va fi format din persoane fizice sau juridice reprezentative pentru domeniu. Acestea vor desemnate de catre organizatorii Galei Persoanelor cu Dizabilitati. Jurizarea se va face in perioada 1-12 noiembrie 2010.

Durata concursului:

Perioada de inscriere a propunerilor este: 1 octombrie– 31 octombrie 2010.
Jurizarea si votul publicului: 1 noiembrie - 12 noiembrie 2010.
Votul publicului va conta 30% din decizia finala privind castigatorii.
Anuntarea si premierea castigatorilor se vor face in cadrul Galei Persoanelor cu Dizabilitati in data de 16 noiembrie 2010.

Politica de confidentialitate:
Datele personale ale participantilor sunt confidentiale si vor fi folosite doar pentru derularea normala a concursului.

Contact:
Pentru mai multe informatii referitoare la concurs, va rugam sa ne scrieti la galapersoanelorcudizabilitati@motivation.ro

Dispozitii finale:
Prin participarea la acest concurs, participantii sunt de acord sa respecte si sa se conformeze tuturor prevederilor, termenilor si conditiilor prezentului Regulament. Organizatorii isi rezerva dreptul de a elimina din competitie orice participant suspectat de frauda. Numele castigatorilor vor fi facute publice pentru promovare prin presa. Modalitatile de promovare vor fi decise de organizatori.


Surse:
http://www.webpr.ro/
http://www.psychologies.ro/

0 comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu

 
 
 

•Persoane interesate•

toateBlogurile.ro