35.000 dosare suspecte de frauda

marți, 28 septembrie 2010

35.000 dosare ale persoanelor încadrate cu handicap sunt suspecte de fraudă


Autorităţile au verificat până în prezent peste140.000 dosare de încadrare în handicap, iar 35.000 dintre acestea prezintă suspiciuni de fraudă, toate cazurile suspecte urmând să fie controlate de către comisii de reevaluare din care vor face parte şi medici, a declarat ministrul Muncii, Ioan Botiş, citat de Mediafax.
Cele 140.000 cazuri, dintr-un total de 550.000 dosare ale persoanelor cu handicap grav şi accentuat, au fost verificate de un inspector social, de un medic şi, în unele cazuri, şi de un reprezentant al prefecturii.
"Ne orientăm spre acele cazuri care prezintă suspiciuni şi, pentru a rezolva aceste cazuri, am venit cu o modificare în care înfiinţăm comisii de reevaluare a acestor cazuri, mă refer doar la cazurile la care există suspiciuni, comisii care vor întocmite la nivel central şi vor fi mobile. Aceste comisii se vor deplasa în fiecare judeţ, nicio persoană cu handicap supusă reevaluării nu se va deplasa la Bucureşti, ci se va deplasa doar la centrul de judeţ, unde comisia va face reevaluarea dosarului", a spus ministrul, la finalul şedinţei de luni a Guvernului.
El a asigurat că vor fi verificate toate cele 550.000 de dosare ale persoanelor cu handicap grav şi accentuat.
Guvernul precizează că va fi introdusă acţiunea de suspendare a dreptului la asistenţă socială sub formă de prestaţii sociale până la încheierea procesului de reevaluare, ca urmare a recomandărilor cuprinse în documentele întocmite în urma unor acţiuni de control, anularea încadrării în grad şi tip de handicap pentru persoanele adulte cu handicap, dacă în urma reevaluării nu se menţine încadrarea în grad de handicap, precum şi sancţiuni în cazurile în care certificatele de încadrare în grad de handicap au fost acordate nejustificat.



2 comentarii:

L.R. spunea...

cred ca e un procent scazut totusi, chiar daca 35 de mii pare a fi o cifra ridicata nu este deloc tinand cont ca in ultimii 2-3 ani s-au dublat aproape numarul persoanelor asistate.

sunt celebre cazuri precum nevazatorii din Arges care aveau permis de conducere si primeau si ajutor si dreptul la pensie de insotitor.

dar uneori legea permite lucruri interesante.

Sweetie spunea...

ei .. dar nu au verificat nici macar jumatate din dosare :)) .. deci mai e timp sa creasca numarl .. si siguuur va creste vertiginos :))) ...

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu

 
 
 

•Ardeal•

•Persoane interesate•