Sprijin pentru persoanele vulnerabile în contextul epidemiei COVID-19

duminică, 19 iulie 2020

Sprijin pentru persoanele vulnerabile în contextul epidemiei COVID-19

     Ministerul Fondurilor Europene ajută 100.000 de persoane vârstnice, dar și cu dizabilități să treacă mai ușor peste perioada grea generată de criza COVID-19. MFE a alocat suma de 18 milioane euro pentru proiectul „Sprijin pentru persoanele vulnerabile în contextul epidemiei COVID-19” care este implementat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale în parteneriat cu Asociația Profesională Nonguvernamentală de Asistență Socială ASOC și este finanțat prin intermediul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020. 



     Grupul țintă din cadrul proiectului „Sprijin pentru persoanele vulnerabile în contextul epidemiei COVID-19” este format din:

– persoane vulnerabile, respectiv persoane în vârstă, aflate în izolare la domiciliu ori cu restricții de deplasare, dar și persoane cu dizabilități sau familiile care au în îngrijire persoane cu dizabilități pe perioada pandemiei COVID-19;

– angajații autorităților și agențiilor publice ori private care furnizează servicii sociale şi de ocupare grupurilor vulnerabile.

     Proiectul va fi implementat o perioadă de 6 luni. Contractul de finanțare al proiectului a fost semnat pe 21 mai 2020.


021/9998
numărul la care persoanele vulnerabile afectate de pandemie pot suna începând de 
astăzi 19.07.2020




0 comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu

 
 
 

•Persoane interesate•

toateBlogurile.ro