Mihai Neșu construiește un complex de recuperare neuromotorie

luni, 10 februarie 2020


Complexul de recuperare pentru copii şi tineri cu dizabilităţi neuromotorii 

"Sfântul Nectarie"

     Mihai Neşu sprijină copiii cu paralizie cerebrală, sindrom Down şi autism încă din anul 2015 prin intermediul Centrului de recuperare caritabil Sfântul Nectarie, unde oferă terapii precum kinetoterapie, logopedie, hidroterapie, echitaţie, psihopedagogie specială, Therasuit, atât copiilor cu dizabilităţi din Bihor cât şi copiilor din alte 19 judeţe ale ţării.


     În urma experienţei zilnice în domeniul recuperării neuromotorii, cu peste 170 de copii în total, echipa Fundaţiei Mihai Neşu şi conducerea au ajuns la concluzia că întreaga activitate prezentă, desfăşurată într-un spaţiu de 230 mp, în chirie, între blocuri, nu este suficientă pentru recuperarea copiilor şi nu mai permite spaţiu de extindere, în condiţiile în care solicitările de înscriere la terapii, din partea părinţilor, sunt în continuă creştere. 

     Copiii care au început recuperarea în cadrul fundaţiei au nevoie de terapie şi după vârsta de 14 ani şi mai mult decât atât au nevoie de activităţi în aer liber, de contact cu lumea reală, de socializare şi de activităţi care să îi ajute în timp să aibă o meserie, să se integreze în societate.
Complexul va fi ridicat în Cihei. 
     Terenul recent achiziţionat are 2,3 hectare şi două fronturi stradale. "Pe această cale Mihai Neşu mulţumeşte tuturor donatorilor şi sponsorilor, care au contribuit pentru strângerea banilor de teren", au transmis reprezentanţii fundaţiei fostului fotbalist. Campania "Cred în minuni" pentru construcţia acestui centru a fost lansată pe 1 decembrie 2019. 
     Noul centru ar urma să fie dotat cu piscină pentru hidroterapie, solare pentru terapie horticolă, mini-fermă de animale cu capre, găini, ponei şi animale de terapie (atât pentru echitaţie cât şi pentru dezvoltarea deprinderilor gospodăreşti ale copiilor şi tinerilor), spaţii de cazare pentru familiile copiilor cu dizabilităţi, care vin la terapie din alte oraşe, grădini senzoriale pentru stimulare senzorială şi relaxare, mai multe săli de terapie atât pentru copii cât şi pentru tineri, terapii de grup şi ateliere de dezvoltare a deprinderilor de viaţă independentă, spaţiu de închiriat pentru petreceri, ateliere cu copii şi loc de joacă adaptat pentru copii cu dizabilităţi.
     Investiţia în construcţia şi dotarea complexului este costisitoare, ridicându-se la 3.5 milioane de euro. 
     Susţinătorii Fundaţiei Mihai Neşu pot contribui prin donaţii individuale, trimiterea unui SMS cu textul CRED la 8844. Firmele pot avea o contribuţie majoră pentru susţinerea construcţiei Complexului de recuperare "Sfântul Nectarie" prin direcţionarea a 20% din impozitul pe profit pentru Fundaţia Mihai Neşu, suma integral deductibilă deoarece Fundaţia Mihai Neşu este furnizor de servicii sociale acreditat cu un serviciu licenţiat. 




4 comentarii:

Elena spunea...

Multumesc pentru informatie!

Sweetie spunea...

Cu multă plăcere! Mulțumesc și eu pentru vizită și vă mai astept.

Mirela spunea...

Imi place blog-ul tau, big like :D

Sweetie spunea...

Mulțumesc mult! Te mai aștept ^_^

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu

 
 
 

•Persoane interesate•

toateBlogurile.ro