S-a modificat legislaţia privind tratamentul în străinătate a bolnavilor cu afecţiuni grave
Prin modificările realizate, Ministerul Sănătăţii a urmărit să eficientizeze Programul de tratament în străinătate, să elimine birocraţia şi să asigure o mai bună transparenţă în ceea ce priveşte procedura
privind trimiterea la tratament în străinătate.
Ministerul Sănătăţii a modificat legislaţia privind tratamentul în străinătate a bolnavilor care prezintă afecţiuni deosebit de grave şi care nu pot fi tratate în ţară. Astfel, conform noului act normativ, au fost stabilite termene clare pentru fiecare etapă din cadrul procedurii privind trimiterea unor categorii de bolnavi la tratamente în străinătate.
În premieră, s-a creat cadrul legislativ pentru efectuarea corespondenţei cu clinicile recomandate de comisia de specialitate teritorială de către bolnavi sau reprezentanţii legali ai acestora. Până în prezent această corespondeţă era purtată numai de către direcţiile de sănătate publică. În condiţiile în care bolnavii sau reprezentanţii legali ai acestora îşi exprimă opţiunea pentru a realiza corespondenţa în mod
direct cu clinicile recomandate de comisia de specialitate teritorială, acestora le revine obligaţia de a prezenta direcţiei de sănătate publică documente oficiale emise de clinici, cu antet şi semnătură, care cuprind date privind identificarea clinicii, identificarea pacientului, costul tratamentului, condiţiile de plată, programarea pacientului.
În noua legislaţie, a fost eliminat criteriului "beneficiul tratamentului estimat pentru societate’" din cadrul criteriilor de prioritate utilizate pentru aprobarea finanţării tratamentului în străinătate în cazul în
care solicitările de finanţare a tratamentelor în străinătate depăşesc fondurile stabilite lunar cu această destinaţie.
De asemenea, s-a instituit obligaţia bolnavului de a se prezenta, în termen de 14 zile lucrătoare sau ori de câte ori este programat la medicul curant de specialitate care i-a recomandat tratamentul în străinătate, pentru evaluarea stării de sănătate consecutivă tratamentului aplicat în clinica din străinătate.
Şi medicul curant de specialitate care recomandă tratamentul în străinătate va avea obligaţia de a elabora un raport medical pentru evaluarea stării de sănătate la un an după primul control efectuat, cu
transmiterea acestuia direcţiei de sănătate publică.
Conform noii legislaţii s-a instituit obligaţia direcţiilor de sănătate publică de a afişa şi actualiza periodic informaţiile cu privire la numărul cererilor înregistrate pentru trimitere la tratament în străinătate şi stadiul soluţionării acestora. De asemenea, Comisia Ministerului Sănătăţii care aprobă finanţarea dosarelor depuse se va întruni de 2 ori pe lună, faţă de o sigură şedinţă aşa cum era prevăzut până în prezent.
În anul 2011, Programul gratuit de tratament în străinătate a Ministerului Sănătăţii are un buget de 29 milioane de lei, cu aproximativ 3 milioane de lei mai mult faţă de anul 2010.
Scopul programului naţional de tratamente în străinătate vizează rezolvarea cazurilor medicale pentru care nu există soluţii de tratament în unităţile sanitare din România.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu