Conceptul VOJTA

Programul de stimulare a locomoţiei reflexe Vojta

Scurt istoric

Fondatorul acestei forme de terapie reflexă, Dr Vaclav Vojta a fost neuropsihiatru şi neurolog la început în Praga, apoi după 1958, în Germania.

V. Vojta a făcut primele observaţii şi experimente la spasticii encefalopaţi deja fixaţi constatând următoarele; dacă în regiunea organului axial (cap şi torace) sau a centurilor (umăr şi şold) se execută o mişcare contrarezistivă, iau naştere în mod repetat jocuri musculare, aşa numite “complexe de coordonare motorie”, care se propagă şi spre părţi mai îndepărtate ale corpului (spre extremităţi).

Principiul locomoţiei după Vojta

Pentru toate tipurile de locomoţie care apar în decursul dezvoltării motricităţii ideale la om (rostogolirea, deplasarea în patru labe, mersul liber) sunt necesare:

1. postura echilibrată a corpului, controlată automat;
2. mutarea centrului de greutate al toracelui şi verticalizarea; Verticalizarea, aduce corpul echilibrat dintr-o postură iniţială, peste un punct de sprijin, împotriva gravitaţiei.
3. activitatea fazică a muşchilor, în unghiuri determinate între segmentele extremităţilor şi ale organului axial (capul şi coloana vertebrală).

Locomoţia reflexă cuprinde toate criteriile locomoţiei ideale.

Principiile locomoţiei reflexe

Pentru activarea locomoţiei reflexe trebuie să ţinem cont de:

funcţia musculară este determinată de poziţia corpului faţă de suprafaţa de sprijin;
la stimulare densitatea proprioceptivă cunoscută, predominantă în zona centurii scapulare şi pelvine, este folosită la maximum;
punctele de stimulare sau zonele declanşatoare sunt utilizabile pe toată durata vieţii. La declanşarea schemei de locomoţie adultul trebuie să ia o poziţie iniţială asemănătoare cu a nou-născutului sănătos;
prin stimularea zonelor, poziţia iniţială devine o poziţie activată datorită alungirii musculaturii posturale (fiecare muşchi după o extensie prealabilă –alungire- răspunde printr-o contracţie –scurtare-). Astfel apare în schemele locomoţie reflexă o activitate posturală globală;
greutatea corporală se deplasează peste punctul de sprijin al unei extremităţi. Astfel direcţia contracţiei musculare trebuie să fie orientată prin intermediul centurilor, distal, spre punctul de sprijin. Organul axial – corpul – este situat proximal şi se mişcă cu ajutorul centurilor;
în cazul funcţiei posturale care se manifestă la verticalizarea din cadrul târârii şi rostogolirii reflexe, cavitatea glenoidă şi cotilul se mişcă peste capul humeral, respectiv femural. Astfel trunchiul alunecă peste cap ca şi parte proximală a pârghiei spre extremitate. Mişcarea trunchiului are un caracter primar faţă de mişcările extremităţilor.
Punctul fix aflat la extremităţii trebuie să fie stabil pe suprafaţa de sprijin pentru a face posibilă deplasarea trunchiului.

Stimularea: prin zone sau puncte bine delimitate(găsite empiric) prin presiune adică stimuli mai ales proprioceptivi.Direcţia de stimulare are mereu orientare tridimensională: cranial sau caudal, dorsal sau ventral, medial sau lateral.

Zonele de stimulare sunt:

pe hemicorpul feţei:

- epicondilul humeral medial,

-marginea medială a scapulei,

-spina iliacă antero-superioară,

-epicondilul femural medial.

pe hemicorpul occipital:

- acromionul,

-zona trunchiului,

-procesul stiloidian radial,

- aponevroza fesierului mijlociu,

-procesul lateral al tuberozităţii calcaneene.

Locomoţia reflexă poate fi declanşată prin stimularea combinată a diferitelor zone de stimulare distale (principale) sau proximale (secundare) cât şi a stimulilor de presiune sau tracţiune. Pacientul reacţionează printr-un răspuns motor care poate fi foatre precis predeterminat.

Cantitatea stimulilor (numărul de zone) şi durata de stimulare (timpul de stimulare a zonei) sunt foarte importante

Poziţia iniţială , direcţia forţei cât şi durata presiunii vor fi prelucrate şi adaptate fiecărui pacient în parte.

Terapia trebuie aplicată de 3-4ori pe zi.

Durata stimulării la adult va fi de cca. 2-3 min.

Să se evite întipărirea schemelor de eschivare (substituire)

Efecte asociate ale terapiei:

1. Se îmbunătăţeşte cirulaţia sangvină locală (culoarea şi temperatura tegumentului).
2. Se normalizează ritmul micţiunii, se combate constipaţia.
3. Se măreşte diametrul sagital al toracelui .
4. Blocadele, ce opresc dezvoltarea în ontogeneza vertiizării şi a reacţiilor de echilibru vor fi înlăturate.
5. Tulburările proprioceptive se ameliorează, reacţiile de echilibru se îmbunătăţesc.
6. În cadrul terapiei reflexe postura corporală, mecanismul de verticalizare şi motricitatea fazică apar ca şi activităţi musculare sinergice, devenind elemente prin care pacientul poate obţine spontan funcţii ca orientarea, apucarea şi deplasarea (fără ca acestea să fie antrenate printr-un program de exerciţii).
7. Se îmbunătăţeşte mişcarea spontană (- ajută la alimentarea ; - transferul pacientului din pat în scaunul rulant şi invers ;îmbrăcatul şi dezbrăcatul folosirea telefonului , telecomandei;)
8. Anumite răspunsuri motorii vor fi frânate prin contrarezistenţă, adică contracţiile izotonice pentru ambulaţie vor fi transformate în contracţii izometrice.
9. Informaţiile proprioceptive despre întregul corp , senzaţii indispensabile pentru orice mişcare coordonată, vor fi simţitor îmbunătăţite.