Accidentul ...

joi, 17 iunie 2010

... O intamplare ...

Abia asteptam sfarsiturile de saptamana. Terminam serviciul la 16, alergam acasa, imi impachetam lucrusoarele si cu primul autobuz, maxi-taxi sau masina era in drum spre Targu-Mures.

In Mures imi petreceam aproape fiecare sfarsit de saptamana din momentul in care am terminat facultatea si m`am angajat la mine in oras. Era normal, acolo erau fetele mele nebune ( si cand spun nebune le complimentez :”> ) si pe langa fete acolo erau si “domnisorii”. Acolo puteam sa fiu “libera”, eram doar Eni, nu domnisoara “consilier juridic” ( titulatura care cerea o anumita conduita).

In Sovata nu prea mai stateam, doar in timpul saptamanii cat eram la servici. Prietenele mele erau plecate peste hotare, n`as fi avut cu cine sa ies la un suc, la vreun club. Si oricum, dupa 5 ani de stat in Targu-Mures, inima tot acolo ma tragea. Iesiri, chefuri, baieti, ca orice tanara la 25 de ani, incercam sa`mi traiesc viata din plin, inainte sa ma asez la casa mea, sa am copiii mei. E varsta la care ai timp si energie pentru a te bucura cu pasiune de viata, de sport, de iesirile cu prietenii, de vacante ...

Si iar era vineri …. Dar de data aceasta nu ma grabeam acasa sa`mi impachetez lucrusoarele. Venise Csilla acasa pentru o saptamana de prin strainatatzuri, si am hotarat sa petrec week-endul in Sovata, cu ea. Sa “constatam” cum fac fetele, sa iesim la suc .. la o discoteca.

Csilla este cea mai buna prietena a mea, mai mult decat o sora. Am crescut impreuna, ne stim din scutece … nu`mi amintesc sa ne fi certat de vreo 5 ori in total in toata viatza noastra. Era normal sa imi petrec timpul cu ea, cat timp era acasa.

Sambata seara, cu Csilla si cu inca catziva prieteni ne`am dus la discoteca din oras. Am dansat toata noaptea, ne`am prostit, am ras … ne`am distrat. N`am stat nici macar 2 sec la masa, sa ma odihnesc. Pe la ora 3 jumate mi`am zis ca ar fi cazul sa ma asez si eu, asa ca mi`am cumparat o cola si m`am dus alaturi de prietenii mei la masa. N`am apucat sa stau mai mult de 1 minut la masa …. cand ….

…. totul s`a intunecat ….

Discoteca din Sovata este un fost cinematograf, reamenajat. S`au construit ( fara autorizatie de constructie) balcoane, pentru a mari numarul de locuri.

Dintr`un asemenea balcon, un domnisor beat critza a cazut exact peste mine (a fost impins, s`a dezechilibrat, a sarit, i s`a facut rau .. nu se stie).

Acel impact a fost atat de violent incat mi`a rupt coloana vertebrala in doua, lasandu`ma inconstienta minute in sir.

Cand m`am trezit, n`aveam aer .. toata lumea era in jurul meu, luminile aprinse, muzica in surdina … si Csilla …… Csila cu lacrimi .. niste lacrimi uriase pe care nu o sa le uit niciodata.

Era atat de rece betonul discotecii .. tot ce simteam in acel moment era… RECE …ingrozitor de rece …Am vrut sa ma ridic de pe acel beton atat de rece …. Dar in acel moment mi`am dat seama ca nu imi pot misca picioarele.

Dupa acel moment totul a decurs rapid ( cel putin in mintea mea asa s`a intiparit ) … SMURD ... spital ... computer tomograf … SMURD .. diagnostic FRACTURA DE COLOANA ( nivelul T11-T12) – paraplegie post traumatism … intrebarea “voi mai putea merge” … raspunsul “NU” … operatzia prin care mi s`au implantat doua tije sustinute de 4 suruburi … si atat.

S`a intamplat pe 29 septembrie 2002. A fost ziua in care a trebuit sa iau viatza de la 0. Aveam 25 de ani (m`am nascut dimineatza in jurul orei 3 jumate pe 24 aprilie 1977 ... iar accidentul s`a intamplat dimineatza in jurul orei 3 jumate pe 29 septembrie 2002). Aveam exact 25 ani - 5 luni - 5 zile . Ciudat ... nu? ....

Au urmat 13 operatii ... luni de spitalizare ... luni de recuperare.

A fost greu si este in continuare. Si totusi am decis sa lupt desi, poate, ar fi mult mai simplu sa renunt. Dar am inteles ca doar o viatza am si depinde doar de mine cum aleg sa mi`o traiesc …

in depresie .. fara prieteni .. departe de lume .. o viatza GRI

sau sa fac abstractie de ceea ce mi s`a intamplat ( pe cat se poate ) si sa duc o viatza ROZ … vesela , voioasa , voinica … asa cum eram si inainte de accident.

Un alt motiv ar fi mama. A fost greu pentru mine, dar mult mai greu a fost si este pentru mami meu. Sigur, eu sunt cea paralizata, dar mama a suferit si inca sufera mai mult decat mine, e o suferinta interioara. Mama e cea care a stat cu mine non-stop, e cea care a avut grija de mine, e ingerul meu pazitor, a orice parinte care ar face totul pentru copilul ei. Si cat de greu este unui parinte sa`si vada copilul in suferintza si sa nu poata face nimic. Cum as putea sa`i mai adaug la aceasta suferintza si suferintza de a ma vedea deprimata, de a ma vedea “fara viatza” la varsta asta .. inchisa in mine … GRI. Nu pot….

Asa ca ROZUL e la putere la mine.

Desigur unii dintre prietenii vechi au disparut incet, incet … dar au aparut prieteni noi, pe care ii iubesc si care ma iubesc asa cum sunt. Dar probabil cei care au disparut nu au fost niciodata buni prieteni, doar prieteni de “ocazie”. Ca doar totzi stim vorba aceea “prietenul la nevoie se cunoste”.

Eu mi`am cunoscut prietenii si poate fara ei, fara prietenia lor .. as trai acum o viatza gri.


Multumesc prieteni !

33 comentarii:

zoltybogata spunea...

Sall, stiu k e greu, dar....asta-e viatza, la totzi ne e greu, dar nu la fel. Ma bucur k o ai pe mama ta alaturi si te ajuta, eu nu am avut norocul asta.
multa sanatate
http://zoltybogata.wordpress.com

Sweetie spunea...

Da sunt norocoasa ca o am pe mamica si am si prieteni buni care imi sunt alaturi :)

Unknown spunea...

impresionant, si eu sunt cu dizabilitate, dar la mine e cam gri totul, as vrea sa mai vb, poate invat sa fiu si eu mai optimist, m-am interesat la sovata de adaptare la masina.

Sweetie spunea...

O simpla intrebare pt tine Laszlo ... Daca esti "GRI" primesti o alta viata, mai buna, fara dizabilitati ???

Unknown spunea...

nu, dar cineva trebuie sa te ridice

Sweetie spunea...

De ce sa astepti sa te ridice cineva, cand poti sa te ridici si singur :) Trebuie doar sa vrei!

Unknown spunea...

masina care nu merge , trebuie impinsa si sa-i dai ce-i trebe, si cu omul la fel, cineva trebuie sa te ajute

Sweetie spunea...

Laszlo cel mai bun "medicament" pentru un om este "ajuta`te singur". E cel mai eficient si da cele mai bune roade .. si cateodata si vindeca :)

Unknown spunea...

hi5?

Sweetie spunea...

imi pare rau Laszlo dar n`am hi5 .. deci nu exist :))

L.R. spunea...

esti o invingatoare

Sweetie spunea...

multumesc :)

Anonim spunea...

Apreciez atitudinea ta pozitiva!

Sweetie spunea...

Multumesc anonim

Anonim spunea...

Excelenta atitudine, mergem inainte. Stefan

Ovidiu spunea...

Citind povestea ta mă gândeam oare ce este mai rău, să pierzi totul într-o clipă, într-un moment de răzbunare a sorții crude, totul să se întâmple treptat, să te naști cu o boală care să evolueze, sau să te naști în situația respectivă?
În primele două situații atitudinea este totul, și deși au făcut deja alții asta am să te felicit și eu pentru atitudinea pozitivă.
Pentru toți viața este gri uneori, alteori roz, important este să nu renunțăm la a ne bucura de ea.
Baftă!
Super blog!

Sweetie spunea...

Fiecare ipoteza are dezavantajele si avantajele ei .. n`am sa dezvolt mai mult. Multumesc pt aprecieri :)

Anonim spunea...

Fiecare are la inceputul unei boli,o viata mai gri,cu timpul isi "revine" cu ajutorul celor din jur,cu ajutorul celor din familie in special.Si tu ai fost asa sweetie la inceput,iti trebuiesc ani ca sa-ti revii,cel putin cu gandirea.dar cred ca altii nu-si revin(sau poate mai greu),pentru ca numai au o familie alaturi,prieteni si atunci e foarte greu sa-ti revii.Un pas inainte e sa mearga la Fundatia Motivation in stagiu,acolo ii invata cat de cat cum sa se descurce asa cum sunt in situatia actuala,restul,plimbari,tratamente se fac tot cu ajutorul celor din jur,singur nu poti rezolva sweetie,nu la noi in tara.

Anonim spunea...

pentru mine esti un exemplu de viata:* ma bucur ca te am cunoscut.cu multa admiratie gabytza:*

Sweetie spunea...

Multumesc frumos gabyitza :*:*:*:* pupicei.
Iar raspunzand anonimului de mai sus .. Ba da poti, poti multe sa faci singur .. plimbari, mersul la tratament (eu singura ma duc, fara mama, fara alt insotitor)trebuie sa vrei, in primul rand .. E adevarat, in tara asta avem mult mai putina independenta decat un paraplegic american, din cauza lipsei accesibilizarilor (in special) .. dar pe langa astea se pot face multe "SINGUR" .. ca de ex: plimbarile ...

Calin spunea...

Soarta este punctul de plecare si cel de sosire. Destinul este ceea ce exista intre punctul de plecare si cel de sosire. Si in timp ce punctele de baza ne sunt date, ceea ce va fi intre ele este lasat la latitudinea noastra. Este ca si cum avem de traversat un munte. Unii il ocolesc, altii il trec pe poteci marcate iar altii se catara din stanca in stanca. Toti vor ajunge in acelasi loc, dar unii mai devreme, altii mai tarziu, altii chiar deloc, se intorc din drum. Dar toti trebuie sa trecem muntele. Toti avem o Soarta, dar ne facem propriul Destin, putand evolua astfel mai repede. In conditiile in care refuzi sa-ti traiesti viata, ti-ai pierdut dreptul de a-ti mai decide propriul Destin.

Anonim spunea...

Draga Sweetie,
Esti extraordinara nu doar pentru ca ai ales ROZUL de dragul mamei tale, ci si pentru ca ai crat acest blog pentru a-i sustine si pe altii.
Esti o adevarata inspiratie (cum ar spune americanul) pentru foarte multi oameni. Continua tot asa, publica tot ce poti afla nou. Tu ne ajuti mult mai mult decat o fac medicii.
eu sunt mama de gemene, cu o fetita bolnava (tertapareza) si una sanatoasa. De un an am descoperit terapia Bowen (se aseamana cu presopunctura) si a dat rezultate destul de bune. Cauta informatii daca exista asa ceva si in orasul tau. Poate te-ar putea ajuta si pe tine sau pe altii. Site-ul este www.bowtech.ro. Noi facem la Bucuresti cu dr. Dan Baltaretu.
Fetita mea nu reusea sa stea in 4 labe la varsta de 3 ani. Acum merge de-a busilea, se ridica pe genunchi, apuca obiecte si le trage din biblioteca, intelege fff multe, raspunde prin DA sau Nu, chiar rade de noi cateodata etc. Facand Bowen, s-a accelerat ritmul achizitiilor (psihice, motorii etc.). Merita sa citesti, sa publici ,poate chiar sa incerci metoda.

Sweetie spunea...

Multumesc frumos, pentru cuvintele frumoase. Ma bucur daca blogul meu a fost de folos. Nu am auzit de aceasta terapie Bowen, dar am sa ma documentez. Eu am facut o altfel de terapie asemanatoare cu presopunctura si anume terapia Vojta ( prea putin cunoscuta in Romania) si m-a ajutat mult.

symy spunea...

Am nimerit din ''greseala''pe blogul tau:Ddar SIGUR luna viitoare trebuie sa ajung in Sovata cu masina(pentru modificari),deoarece am ramas cu multe sechele dupa operatia la coloana(sindromul cozii de cal)Ma bucura gandirea ta pozitiva,puterea de-a merge mai departe.Si crede-ma ca multumesc lui Dumnezeu ca ami vad fetitele si sotia in fiecare zi,si ma bucur de natura si de prieteni.Sunt multi oameni in situatii mai grave ca noi,nu doresc nimanui sa treaca prin asemenea incercari.Am CREDINTA ca ''dincolo''vom fi perfecti si vom afla multe raspunsuri.Cu stima symy...zalau:)

Moni Kozi spunea...

Sweetie... esti fenomenala si exemplara! Deci viata nu se termina dupa un asemenea accident... Totul depinde de ce iti doresti si cat de mult iti doresti... Cred ca eu sunt mai 'accidentata' decat tine. Sufleteste. Si cred ca ar trebui sa invat.

Sweetie spunea...

Symy presupun ca vii la Karcsi, iti doresc sa fie un drum cu noroc! In legatura cu gandirea pozitiva .. pai doar o viata avem, nu? trebuie sa scoatem tot de este mai frumos din ea

Sweetie spunea...

beejooz, nu-s fenomenala :))) sunt doar normala (asa vad eu normalitatea), dar multumesc foarte frumos pt compliment.

symy spunea...

Sweetie la Sovata am fost,mi-am rezolvat problema masinii,am avut parte de o primire calduroasa(si cafea calda):)Domnul Karcsi te asteapta sa-ti faci scoala de soferi,ca masina ti-o modifica cum doresti,si ti-o vopseste si ...ROZ :))))))),are o parere foarte buna despre tine.Stiu ca ''masina''ta nu consuma mult:D,dar merita sa te urci la volan sa vezi frumusetile patriei...cu stima symy.

Z spunea...

Esti minunata si mai puternica si mai intreaga dacat multi oameni pe care ii cunosc. Continua sa faci ceea ce faci. Optimismul tau este molipsitor, fata frumoasa.

Sweetie spunea...

Multumesc frumos pentru cuvintele frumoase Z. Sper ca optimismul meu sa molipseasca cat mai multi oameni :)

Anonim spunea...

Draga mea e minunat ca gindesti asa ROZ dar este greu .Eu sunt mama unui baiat de 17ani cu retard mental care sufera ca nu are nici un prieten .dar cred ca mai mult sufera o mama care isi vede copilul nefericit.Mi-ar placea sa mai vorbim.id panturu1995@yahoo.com

Sweetie spunea...

draga anonim este greu, cateodata ...dar imi place sa cred ca nu este imposibil si ca totul depinde de noi :)

dinu spunea...

ce pot sa zic decit felicitari nu pot spune ca esti un model dar pot spune esti un ex inca odata felicitari dar am si un repros te rog numai dojeni pe alti fiecare e in felul lui uni vor sa fie ca tine alti nu ai sa invatam sa ne respectam reciproc

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu

 
 
 

•Persoane interesate•

toateBlogurile.ro